Poza copilariei

E ceva foarte straniu. Foarte straniu sa te regasesti printre acei copii din poza. Oare am fost atat de mica. Nu, nu este idicat anul, dar sant convinsa ca eram in clasa 1-i. 
Poza alb-negru. E foarte straniu sa vezi asa poze la momentul actual. Traim in era revolutiilor tehnologice. Totul se schimba atat de repede. Orice minuta schima viata. Alergam, dar orcum nu reusim. 
Si numai o poza alb-negru ne reintoarce in timp. Un timp unde ritmul vietii era mai lent. Unde eram lipsiti de milte-multe griji.
Atunci nu intelegeam cine suntem si nu ne deranja cine vom fi. Eram niste copii care au venit la scoala. Au venit pentru ca au vrsta respectiva. Inca nu intelegeam ce este scoala. Nu intelegeam multe lucruri. 
O poza a clasei 1-i B. O poza a copilariei. 
Am primit acesta poza de la o fosta colega de clasa. 
Imi e rusine sa recunosc, dar nu prea stiu multe despre fostii mei colegi. Viata ne-a despartit. Am devenit maturi, am intemeiat familii... S-au intamplat foarte multe. Noi am crescut. Au crescut copii. Iar pentru cineva si nepotii. 
Santem atat de nostimi!Doamne, oare chiar am fost atat de mici?
Unde sunteti colegi?
Multi sunteti pe odnoklassniki. Dar imi i-a prea mult timp ca sa va recunosc. Se zice ca vremea nu cruta pe nimeni. 
Nu voi zice ca am imbatranit. Eu sant optimista. Nu voi imbatrani nici o data. Da, voi adauga cate un an. Da, se va schimba vara cu toamna, toamna cu iarna, iarna cu ptimavara, primavara cu vara. Dar nu vom imbatrani. Ata timp cat vom fi cu cei dragi - nu vom imbatrani. Vom fi putin mai mari, mai intelepti. 
Poaza alb-negru. O trecere in revista a vetii.